RecentStirea zileiStiri locale

Vineri are loc la Târnăveni Marșul pentru Viață

Evenimentul este încadrat in programul cadru al Arhiepiscopiei Alba Iulia, dedicat Lunii pentru Viață, şi va începe la ora 12, cu intalnire la Biserica Inaltarea Sfintei Cruci, după care participantii vor urma traseul următor: traversarea podului peste raul Târnava Mică, str. Victoriei, str. Republicii, cu oprire la Biserica Sfânta Treime. Aici, în interiorul locaşului de cult, se va rosti o rugăciune şi un cuvânt de învățătură, după care pe aleea din fata bisericii se va forma o cruce din candele. Protopopiatul ortodox estimează ca acest eveniment va implica un număr de 250 de persoane.

Pe respectivul traseu vor fi devieri de circulație vineri dimineața.

„Viitorul pro-viață începe acum”, transmit organizatorii. „Speranța și hotărârea din momentul prezent sunt două pietre de temelie pentru un viitor care celebrează viața.”

Tema își propune să stimuleze conștientizarea și implicarea participanților și a societății în construirea unui viitor pro-viață – acel viitor în care fiecare femeie însărcinată aflată în dificultate va fi sprijinită pentru a-și naște copilul și în care viața fiecărui copil născut și nenăscut va fi valorizată la demnitatea ei deplină, indiferent de vârstă sau de starea de sănătate, indiferent dacă e băiat sau fată.

„O societate care nu își ocrotește copiii și nu se îngrijește de viitor nu va avea viitor”, avertizează organizatorii.

Foto: ilustrativ