Vitezomani prinși de polițiști

Timp de o săptămână, în perioada 22-28 august a.c., sub coordonarea Organizației Europene a Polițiilor Rutiere – Tispol – s-a derulat o acțiune concertată, denumită generic „SPEED”.
În această perioadă, s-au desfășurat acțiuni ample, tematice, cu accent pe monitorizarea vitezei, având în vedere faptul că viteza neregulamentară ocupă primul loc în ierarhia cauzelor generatoare de accidente rutier grave.
Acțiunile s-au derulat cu efective mărite, alături de polițiștii rutieri au fost prezenți și cei din structura de ordine publică din mediul rural şi urban.
Pe durata acțiunii au fost constatate aproape 500 de sancțiuni contravenționale (toate pentru depășirea limitei de viteză) şi au fost reținute 8 permise de conducere pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.
Poliţiștii au constatat 18 infracțiuni, dintre care 8 la regimul rutier, printre care conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis, conducerea unui auto neînmatriculat.
Exemple semnificative:
1. La data de 25 august 2016, pe str. Băneasa, din Tg. Mureș, un bărbat, a fost surprins cu ajutorul aparatului radar, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 109 km/h, pe un sector de drum cu limita vitezei de 50 km/h.
Polițiştii i-au aplicat o sancțiune contravențională, iar, ca măsură complementară, i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.
2. La data de 26 august 2016, pe str. Insulei, din Tg. Mureș, polițiştii rutieri au depistat un bărbat, care conducea un autoturism, cu viteza de 116 km/h.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, totodată, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.
