VREMEA PÂNĂ ÎN 14 IULIE

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 1 – 14 iulie, în fiecare regiune a ţării. În Transilvania, valorile maxime de temperatură vor fi în creştere până în data de 4 iulie când mediile aşteptate vor fi de 26…28 de grade. În următoarele două zile temperaturile vor scadea uşor, mediile situându-se între 24 şi 26 de grade. Până la sfârşitul perioadei intervalului, mediile temperaturilor maxime vor oscila tot în jurul acestor valori. Noaptea, temperaturile vor creşte treptat până la sfârşitul săptămânii, când se vor situa între 13 şi 15 grade. O nouă scădere a minimelor termice, mai puţin importantă, se va resimţi după data de 10 iulie. Condiţiile de ploaie vor creşte începând cu data de 5 iulie, dar cantităţile de apă vor fi în general slabe.