Zece percheziții în Mureș într-un caz de proxenetism
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, deși persoana bănuită de comiterea faptei nu este angajat sau administrator de societăți, ar fi achiziționat în fiecare an (din 2019 și până în prezent) apartamente pe care le-ar fi pus la dispoziția unor femei, înlesnind astfel practicarea prostituției.
Au mai fost identificate mai multe imobile despre care există indicii temeinice că ar fi fost achiziționate din banii obținuți în mod ilegal.
Urmare a probatoriului administrat, persoana bănuită, un bărbat, de 45 de ani, din Crăciunești, a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 1 octombrie, să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
La activități au mai participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.