ZILELE CULTURII ȘI VINULUI LA GĂNEȘTI-PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR

Primăria Gănești și Consiliul Local Gănești sunt în toiul pregătirilor pentru organizarea evenimentului zilele comunei Gănești, în perioada 29-31 august a.c.,, eveniment cu ocazia căruia vor fi sărbătorite și Zilele Culturii și Vinului. Evenimentul va fi organizat la restaurantul Butoiul Sasului.

29 august, Vineri
9.00 Vizitarea și ajutorarea vârstnicilor în cadrul proiectului: Tineri în ajutorul vârstnicilor
17.00 Program artistic pentu copii: FOLKER (10), formație din SF. Gheorghe, dans popular cu jocuri, Sala de Sport
17.00 Dezbatere: Adicția de droguri și alcool, prezintă Dali Csongor, supraviețuitor și
psiholog (9)
20.00 Spectacol în aer liber: Castelanii, miniopera renumită din Brașov cu balerini, pe scenă (3)
20.45 Moment surpriză: interpretează cântăreața: Maria Morelli, pe scenă (2)
21.00 Spectacol: Formația de Muzică Populară a Minorității Germane, din Budapesta
22.00 Foc de tabără și party de dans ZUMBA în jurul focului de tabără(4)

30 august, Sâmbătă
17.00 Teatru mobil de păpuși din Cluj- Napoca, pentru cei mici (5), în Căminul Cultural
18.00 Concurs ,,Prințesa Vinului” pe scenă la Butoiul Sasului
18.00 Tir cu arcul pentru copii în aer liber în curte la Butoiul Sasului
19.30 Moment folcloric: Virtuozul din Csepel (11), pe scenă
21.00 Concert: HOMONYIK, LIVE (12)
23.00 Concert rock: AUTOGRAF, LIVE

31 august, Duminică
9.30 Muzică clasică interpretată de Orchestra Gărzii Financiare din Budapesta- la intrarea Bisericii Reformate din
Gănești (14)
10.00 Slujbă la Biserica reformată
12.00 Prânz festiv la Căminul Cultural pentru invitați
13.00 Orchestra Gărzii Financiare din Budapesta, pe scenă (14)
14.00 Alocuțiunea primarului Balog Elemer, conferirea titlurilor de cetățeni de onoare, pe scenă
14.00 Activități sportive, teren de sport
14.20 Spectacol coral al copiilor reformați din Gănești și corul Magvető- “Semănătorul” pe scenă
14.40 Dansuri populare maghiare interpretate de Friss Karézók, grupa mică și mijlocie, pe scenă
15.00 Pe scenă: dansuri populare germane interpretate de Ansamblul Minorității Germane din Csepel, Budapesta, și cântă: Várnai Adrienn, cântăreață de operă
16.00 Spectacol al Majorettelor din Nagyhegyes, Ungaria (pe scenă)
16.30 Dansuri populare interpretate de KÖKÉNYES, din Târnăveni (pe scenă). Inaugurarea porților sculptate la intrarea dinspre Abuș și Târnăveni
16.40 Dansuri populare din Palatca interpretate de Ansamblul din Palatca și Vaida- Cămăraș (pe scenă)
16.50 Dansuri populare românești din Târnăveni (pe scenă)
17.20 Muzică populară interpretată de Ansamblul de fluiere a copiilor din Gănești (pe scenă)
17.30 Cântece populare, interpretate de Balog Orsolya (pe scenă)
17.35 Dansuri populare interpretate de Friss Karézók, grupa mare, din Gănești (pe scenă)
18.00 Concert pop, LIVE: TITÁN (16)
20.00 Concert Andreea Bălan- LIVE- cu dansatoare (15)
21.00 Concert mare DESPERADO din UNGARIA, LIVE (13)
23.00 Foc de artificii