Specii de curmal potrivite pentru afaceri agricole rentabile
Soiurile de Z. jujuba au caracteristici diferite, atat in ceea ce priveste portul cat si marimea si calitatea fructelor. Trebuie remarcat soiul Li Zao (Pear date) ale carui fructe depasesc dimensiunile unui ou de gaina (30 – 40 fructe/kg), chiar daca productia nu este intotdeauna foarte ridicata.
Curmalul chinezesc nu mai este rezervat doar Asiei. Ziziphus jujuba a ajuns sa fie supranumit “maslin de Dobrogea”.
La Facultatea de Horticultura din cadrul Universitatii de stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti exista un fond de germoplasma reprezentat de peste 20 de genotipuri de provenienta chineza, coreana si romana.
Un alt soi de curmal valoros este Ban Zao remarcabil prin productivitate (40-50 kg/pom) si prin calitatile deosebite ale fructului. In China se mai inmultesc soiurile Mei mi, Bu Luo Su, Jian Zao, Ha Ma Zoo, Ling Ling Zao, Jun Zao, You Zao, Ji Shan Yuan Zao si multe altele. in Coreea de Sud, o alta tara cultivatoare, cele mai cunoscute sunt soiurile Geumsung, Keumsung si Moodeung.
In tarile din fosta Uniune Sovietica se intalnesc soiurile: Akmedi, Azeri, Kitaiskii, Irada, Nasimi, Nikitskii 52, 58, 48. in Italia: Cu fruct rotund, Cu fruct lung. in Franta – Jaune de Provence. in Statele Unite: Chico, Fitzgerald, Geant, Prine, Rootstock, Silverhill, Thornless.
Pe langa specia amintita, genul Ziziphus contine un numar mare de specii, in marea lor majoritate cu intrebuintari economice. Astfel, Ziziphus lotus D., curmalul berberilor, prezent in Nordul Africii, Sicilia, Spania, Grecia si Cipru, se pare ca ar fi fost folosit ca planta alimentara de baza inaintea cerealelor. Importanta este si specia Ziziphus spina-christi Willd., curmalul de Palestina, cultivat din Asia Mica pana in Nordul Indiei, precum si Ziziphus nummularia, prezenta la limita desertului Sahara.
In zona subtropicala a Indiei si in zone similare din Asia se cultiva pe suprafete mai mari Ziziphus mauritiana.
Planta se poate inmulti prin samburi, germinabilitatea acestora fiind mult influentata de o serie de factori externi si interni si nedepasind in general 50%.
Pentru stimularea germinarii se impun o serie de masuri cum ar fi:
* stratificarea in nisip la umed, la 20 – 25°C, timp de trei saptamani;
* scarificarea cu H2SO4 concentrat timp de 2 – 6 ore si stratificarea la 5°C timp de 60 – 90 zile;
* inlaturarea endocarpului sau scarificarea cu H2SO4, 24 ore si tratament cu acid giberelic (GA3) 400 ppm, 24 ore;
* inlaturarea endocarpului si imersia semintelor in apa, 24 de ore inainte de semanat.
Inmultirea prin butasi semilignicati se poate realiza cu bune rezultate in luna iunie, procentul de inradacinare fiind de 96%. Butasii de 10 – 15 cm lungime se obtin din partea bazala si mijlocie a lastarilor si se trateaza cu IBA (50 mg/l) timp de 10 ore. inradacinarea are loc in nisip, sub tunele de plastic, in atmosfera de ceata artificiala.
Unii specialisti recomanda folosirea aceluiasi hormon in concentratie de 2000 ppm (90% inradacinare).
Experientele proprii si datele din literatura de specialitate au dovedit ca butasirea in uscat, cu incalzire bazala nu da rezultate pozitive.
Folosirea drajonilor este posibila, de asemenea, pentru inmultire. in acest sens, pe cercul format de proiectia coroanei, se realizeaza toamna, cu cazmaua, taieturi ale radacinilor superficiale si se stimuleaza astfel emiterea drajonilor in sezonul urmator.
Altoirea se poate face pe drajoni proveniti de la plante mama sau pe puieti produsi in acest scop. Cele mai bune rezultate au fost obtinute la altoirea in ochi crescand sau chip budding realizata cu ramuri altoi recoltate in ianuarie-februarie si pastrate in frigider.
Pentru microinmultire majoritatea autorilor recomanda folosirea unui mediu MS cu AIA (1 mg/l) si BAP (1 mg/l).
Primele rezultate obtinute in laboratorul de biotehnologie al Facultatii de Horticultura din Bucuresti au demonstrat o buna rata de multiplicare si prin folosirea IBA (0,1 mg/l). inradacinarea se poate realiza usor prin cresterea concentratiei de auxine (IBA) la 1 mg/l.